VIDEO: Moldovean reținut în flagrant. Racola fete pentru prostituție

Un tânăr în vârstă de 24 ani, a fost reţinut în flagrant delict, fiind bănuit de trafic de fiinţe umane, pe care le recruta şi determina cu scopul de a obţine mijloace financiare în urma prostituării acestora.

Poliţiştii şi procurorii au deconspirat schema criminală a bănuitului, care identifica potenţialele victime şi le determina să presteze servicii sexuale contra plată.

Astfel, individul plasa anunţuri cu conţinut erotic pe internet, precum şi alte informaţii pentru potenţialii clienţi. Acesta avea în posesie un automobil de model Dacia Logan, cu care transporta cele patru victime pe adresele indicate de clienţi.

Domnişoarele s-au dovedit a fi originare din Chişinău, Ialoveni, Calaraşi şi Cahul, cu vârstele cuprinse între 16 ani şi respectiv 21 ani, care proveneau din familii social-vulnerabile. Pentru o oră de prestarea serviciilor sexuale, bănuitul solicita de la client bani în sumă de 1.000 lei.

El a fost reţinut şi este cercetat penal în stare de arest pentru trafic de fiinţe umane. Conform legislaţiei în vigoare el riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 15 ani.

Totodată, poliţiştii întreprind acţiuni speciale de investigaţii în vederea identificării şi reţinerii altor complici în acest caz, precum şi stabilirea altor fete ce au avut de suferit.

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *