VIDEO: Cu lacrimi în ochi soții Pleșca îl roagă pe fiul lor, Sorin să revină acasă

Familia Pleșca a lansat un apel către fiul lor Sorin, dispărut din 7 martie. Nae-Simion Pleșca și soția acestuia l-au rugat să revină la casa părintească. Mesajul soților a fost transmis prin intermediul postului de televiziune Canal 2.

Lidia şi Nae-Simion Pleşca îl imploră să revină acasă, pentru că este singurul lor sprijin. Părinţii îndureraţi fac un apel către toţi cei care ştiu unde se află Sorin, să anunţe familia.

„Sorinel, tu ştii că de atâtea ori mi-ai spus că atunci când nu o să pot şi o să-mi fie greu, tu o să mă ajuţi. Puiul mamei, acum nu mai pot de dorul tău şi am nevoie să vii acasă să mă îmbrăţişezi şi să fim împreună. Căci fără tine, lumina ochilor mei, noi nu putem trăi”, a zis Lidia Pleşca.

„Sorinaş, adu-ţi aminte te rog de discuţiile şi promisiunile care mi le-ai făcut de atâtea ori. Tu mi-ai spus că vei fi sprijinul meu la orice încercare, la orice situaţie când va fi greu, tu vei veni primul să mă ajuţi”, a spus Nae-Simion Pleşca.

Părinţii îi îndeamnă pe cei care ştiu unde se află fiul lor să sune la numărul de telefon: 069139084.

„Cine vrea şi poate cu adevărat să-l ajute pe Sorin şi pe noi ca părinţi, îi rugăm insistent să ne anunţe pe noi, părinţii. Locul lui Sorin e doar alături de mama şi tata lui în căsuţa lui părintească”, a rugat mama lui Sorin Pleşca.

„Eu am nevoie de tine. Spune unde eşti, să mă urc în maşină să vin să te aduc acasă. Noi fără tine nu putem să ne continuăm viaţa”, a declarat Nae Simion Pleşca.

Tragedia din familia deputatului Nae Simion-Pleşca, a avut loc în data de 7 martie, în apartamentul acestuia din Capitală.

Poliţiştii au constatat că Sorin Pleşca, în vârstă de 26 de ani, şi-a împuşcat fratele mai mare din întâmplare, cu o armă pe care o deţinea legal. Imediat după incident,băiatul a fugit de acasă cu maşina tatălui său.

 

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *