Un chinez și-a vândut fiica ca să-și cumpere iPHONE

Nu este prima oară când auzim de cineva care a încercat să vândă lucruri neobişnuite în speranţa achiziţiei unui iPhone, dar nu s-a mai întâmplat ca cineva să-şi comercializeze bebeluşul în vârstă de câteva zile.

Astfel de situaţii sunt foarte macabre, dar cu siguranţă nu trebuie trecute cu vederea, dacă nu din alt motiv, măcar pentru a ilustra condiţiile financiare din diverse colţuri ale lumii. De curând, un tânăr în vârstă de 19 ani din China şi-a vândut fiica în vârsă de doar 18 zile unui strâin pentru o sumă de 23.000 yuan – aproximativ 3500 de dolari. Cu acei bani, imediat s-a dus să-şi cumpere un iPhone şi o motocicletă.

Tranzacţia descrisă mai sus a fost încheiată între un tânăr cu numele de A Duan în oraşul Tong’an, o localitate din provincia Fujian. Deşi este foarte uşor să judecăm întregul set de circumstanţe ca fiind absurd, totul are de fapt legătură cu condiţiile financiare precare.

A Duan nu a terminat liceul la momentul respectiv, iar mama copilului nici măcar nu împlinise 16 ani. Detaliile vânzării au fost stabilite online pe o platformă de chat foarte populară în China intitulată QQ. În faţa poliţiei, cumpărătorul a afirmat că a cumpărat fetiţa pentru sora sa. Partea cea mai ciudată a întregii ecuaţii a fost că mama copilului nici măcar nu a ştiut că un astfel de gest este ilegal. ,,Şi eu am fost adoptată şi foarte mulţi din oraşul meu natal îşi vând copii pentru că nu îşi permit să-i crească. Chiar nu am ştiut că este ilegal.”

Întreaga situaţie s-a încheiat cu condamnarea vânzătorului la trei ani de închisoare, în timp ce mama a primit o sentinţă suspendată de doi ani şi jumătate. Cumpărătorul nu a fost penalizat şi continuă să aibă grijă de fetiţă.

 

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *