Tu ce zodie ești? Semnele zodiacale care îţi pot citi gândurile

Poate părea de domeniul paranormalului, însă există anumite semne astrale foarte intuitive și emoțional legate de ceilalți, încât pot citi gândurile celor din jur.

Leu

Greu de crezut la prima vedere, însă nativii din Leu sunt foarte buni în a citi gândurile. Semne masculine, de foc, Leii sunt guvernați de planeta Soare, motiv pentru care dorința lor va fi întotdeauna să atragă atenția celor din jur. Pentru asta sunt capabili să-și scoată toate armele, inclusiv intuiția. Capacitatate pe care, contrar unei zodii masculine, sunt apți să și-o ascută atât de tare încât să știe ce va dori fiecare din cei care îl înconjoară. Iar ei vor fi cei care reușesc să ducă la îndeplinire aceste dorințe.

Așa își câștigă Leii adepții, iar puterea de a citi gândurile este mai predominantă ca oricând în cazul persoanelor care se află în funcții de conducere. Leii fac regulile în lumea pe care o conduc, însă au ajuns la această performanță pentru că au știut exact ceea ce gândesc cei de lângă ei, putând să acționeze în consecință.

Capricorn

Reprezentanții zodiei Capricorn sunt foarte empatici, spun astrele. Capacitatea lor de a face rapid schimb de roluri și a se transpune în viața cuiva, trăindu-i emoțiile, este uimitoare. Firi obiective, imparțiale, corecte, întotdeauna Capricornii vor ști care sunt adevăratele sentimente pe care le trăiește cineva, chiar mai bine decât acesta. Capricornul se află sub influența lui Saturn esoteric, tocmai de aceea va ști ce gândește cu adevărat cineva. Capricornul este oglinda de care oricine are nevoie, este prietenul care la nevoie se cunoaște și este cel care îți va face o analiză amănunțită a propriilor tale sentimente.

Dacă ești confuz sau nu vrei să recunoști anumite lucruri în privința ta, mergi la un Capricorn să-ți deslușească trăirile, emoțiile. Pe plan spiritual, Capricornul este guvernat de Venus, planetă care îl ajută să-i înțeleagă pe cei din jur și care îl va face să-i iubească.

Vărsător

Vărsătorii sunt printre cele mai inteligente persoane din zodiac. Pentru că știu foarte bine în ce constă natura umană, știu să dezlege și misterele minții lor foarte bine. Este într-o permanentă căutare a adevărului și și-a dezvoltat o abilitate remarcabilă în a ghici ceea ce este în mințile altora, tocmai în desăvârșirea acestui demers. Sociabilitatea Vărsătorului și simțul umorului îl ajută, de asemenea, să poate vedea ce este în sufletul și în mintea omului, scrie unica.ro.

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *