S-a culcat cu cel mai bun prieten. Ce a urmat a fost brutal

O femeie a decis să povesteasă prin ce a trecut după ce s-a culcat cu cel mai bun prieten. Ea şi-a spus off-ul pe internet şi a dezvăluit că nu se aştepta ca omul care i-a fost alături timp de zece ani să aibă o astfel de reacţie.

Femeia, care are 23 de ani şi nu ştia dat numele, a povestit, pe site-ul reddit.com, despre prietenia dintre ea şi Paul, la rândul lui în vârstă de 23 de ani. „Am fost prieteni mulţi ani. Am mai flirtat, dar el a fost mereu în relaţii cu alte persoane, iar eu am fost umărul pe care a plâns. Relaţia noastră a fost mereu una platonică”, a spus tânăra, conform dailymail.co.uk.

Ea a mai povestit că Paul a fost implicat în multe relaţii în care partenera îl controla şi nu a putut vorbi cu el. După o astfel de idilă, cei doi s-au apropiat şi mai mult.

„Am fost mereu sprijinul lui. Am devenit foarte apropiaţi. Noi ne luam mereu în braţe şi ne ţineam de mână, dar nu am făcut nimic mai mult. Într-o seară, a venit să ne uităm la un film şi m-a sărutat. Apoi a fugit din casă, nu înainte de a-mi spune că nu poate face asta. Nu a mai vorbit cu mine timp de o săptămână, iar apoi s-a cuplat cu fosta prietenă. I-am spus că mă simt folosită, iar el a răspuns scurt «Bine» şi nu am mai vorbit”.

Relaţia lor s-a reînodat, dar Paul a insistat din nou să o ia în braţe pe fată şi să doarmă în acelaşi pat cu ea. De abia după ce Paul a pus punct unei alte relaţii, cei doi au făcut sex.

„Ne-am îmbătat şi el a venit la mine. Ne-am băgat în pat şi m-a sărutat. Mi-a spus că mereu a avut sentimente pentru mine şi că mă place. Am făcut sex. Când încercam să adorm, m-a luat în braţe şi a spus că îi va fi dor de mine”.

Însă, femeia a spus că a doua zi, Paul s-a comportat ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

„Mi-a spus că era beat şi că spera că dacă scăpăm de tensiunea sexuală, o să fim prieteni în continuare”.

Însă tânăra a explicat că, acum că s-au culcat împreună, îi va fi foarte greu să fie doar prieteni.

Utilizatorii site-ului reddit i-au explicat fetei că prietenia ei cu Paul nu e una trainică şi că el a folosit-o.

„Te duce cu zăhărelul ca să fii acolo când el nu are pe nimeni. Renunţă la el”, a spus un internaut.

Iar altul a completat:

„Se joacă cu tine, nu e prietenul tău, te vrea doar ca să se simtă bine”.

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *