Nu rămâi însărcinată dacă faci asta după o partidă de sex! Iată ce trebuie să faci!

O teorie veche de când lumea a fost demontată de cercetători, iar femeile care vor să rămână însărcinate pot fi sigure, pe viitor, că nu se pot baza pe această metodă pentru a-şi spori şansele de a avea un copil.Un studiu recent a scos la iveală faptul că obiceiul de a sta întinsă în pat după încheierea actului nu îţi influenţează şansele de a rămâne însărcinată, în ciuda faptului că multe femei credeau acest mit.

Rezultatele cercetării au fost prezentate în cadrul celei mai mari conferinţe pe teme de fertilitate din Europa, ce a avut loc la Helsinki, în Finlanda.Cercetătorii olandezi au studiat 500 de cupluri pentru a demonta această teorie. Jumătate dintre femeile participante la studiu au fost rugate să se odihnească timp de 15 minute, cu genunchii ridicaţi, după inseminarea artificială. Celelalte femei care au participat la studiu şi-au continuat firesc activitatea după procedură, iar experţii au ajuns astfel la concluzia că dacă stai întinsă pentru a-ţi spori şansele de a rămâne însărcinată nu obţii efectul scontat.

Aşadar, experţii în materie de fertilitate arată că nu merită să rămâi în pat mai mult decât ai nevoie pentru a-ţi trage sufletul.

Profesorul Allan Pacey, de la University of Sheffield, nu a fost deloc surprins de rezultatele studiului, întrucât este nevoie de numai cinci minute pentru ca spermatozoizii să ajungă în trompele uterine, după care pot supravieţui mai multe zile în uter.„Până când îţi tragi sufletul şi trebuie să mergi la toaletă, spermatozoizii care vor fertiliza ovulul sunt deja unde trebuie”, a adăugat Pacey.

Motivul pentru care acest mit s-a tot propagat constă în reprezentarea greşită a sistemului reproducător feminin. Majoritatea reprezentărilor grafice creează impresia că uterul şi vaginul formează o linie verticală, însă în realitate, lucrurile nu stau tocmai aşa. Vaginul este înclinat, iar uterul la rândul lui este înclinat în raport cu vaginul şi trompele uterine, aşadar, nu există un pasaj cu acces facil.

Cu toate acestea, experiţii subliniază că dacă vrei să rămâi însărcinată, există un factor pe care trebuie să îl eviţi cu orice preţ. Femeile care fumează imediat după actul îşi reduc, astfel, semnificativ şansele de a rămâne însărcinate.

Pentru a evita să rămâi însărcinată există numeroase metode. Așa cum vei afla și din articolul de mai jos, acestea sunt foarte diverse și nu sunt (cu mici excepții) 100% sigure. Înainte de a opta pentru oricare dintre ele este necesar să te consulți cu un medic, întrucât numai acesta ți le poate recomanda pe cele mai adecvate stării de sănătate și stilului tău de viață.

Evită să ai relații sexuale în zilele fertile

Trebuie să știi de la bun început că această metodă nu este prea simplu de aplicat și posibilitatea de a nu rămâne însărcinată nu este 100% sigură, dar te poate ajuta, în mare măsură, să eviți o sarcină. În plus, pentru a o pune în aplicare așa cum se cuvine și pentru a-i vedea rezultatele, este necesar să ai un ciclu menstrual perfect regulat (de 28 de zile).

Iată o modalitate prin care poți să știi clar care sunt zilele mai fertile și cele care nu sunt:

• Dacă vrei să știi care sunt zilele tale cele mai fertile, gândește-te la menstruațiile tale din ultimele 6 luni (cu condiția ca toate ciclurile tale din acest interval să fi fost regulate). După aceea vei scădea 18 zile din numărul total al zilelor incluse în cel mai scurt ciclu al tău. Odată ce ai obținut acest număr, poți începe să numeri începând cu prima zi a ciclului următor. Marchează data pe calendar.

• Întoarce-te apoi la cel mai lung ciclu și scade 11 zile. Numărul obținut va fi reper pentru a număra iar începând cu prima zi a următorului ciclu. Trece din nou data în calendar.

• Zilele dintre datele marcate sunt cele în care este cel mai probabil să rămâi însărcinată. Acest fapt înseamnă că poți întreține relații sexuale, fără a avea șanse mari să rămâi însărcinată, în zilele ce nu sunt incluse în perioada respectivă. Cu toate acestea, ține cont de următorul aspect: odată ajunsă în corpul tău, sperma poate supraviețui până la 4 zile, așa că marchează încă 4 zile, în afara celor deja însemnate.

Să aflăm care sunt lipsurile acestei metode de prevenire a sarcinii:

• Ține cont de faptul că, chiar dacă știi data la care ai ovulația, este greu să știi sigur când este mai bine și când nu este să întreții relații sexuale fără grija că ai putea rămâne însărcinată. Acest lucru este determinat de ceea ce s-a menționat anterior: sperma poate supraviețui în vaginul tău cam 4 zile.

• Unele femei au tendința de a avea ovulația repede, iar acest fapt înseamnă că ești deja la sfârșitul ciclului. Desigur, fenomenul este mai vizibil la persoanele care nu au mentruație regulată.

În concluzie, specialiștii ne spun că putem recurge și la această metodă de evitare a sarcinii, dar cele mai sigure metode din acest punct de vedere sunt tot mijloacele contraceptive.