Moldovenii din străinătate cu drept de vot se pot înregistra on-line pentru alegerile prezidenţiale

Cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot, care se află în străinătate se pot înregistra prealabil on-line pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie curent, începândcu data de 10 mai, 2016.

Astfel, cetățenii moldoveni din străinătate sunt invitați să completeze la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md formularul de înregistrare şi declarația electronică, prin care își exprimă voința de a participa la alegeri și atestă că se află peste hotarele țării.

Ulterior, alegătorul va primi confirmarea privind înregistrarea sa prealabilă la adresa de e-mail pe care a indicat-o în formular. Perioada de înregistrare prealabilă se va încheia cu cel târziu 40 de zile înainte de ziua alegerilor.

Cetățenii de peste hotare care s-au înregistrat în prealabil vor fi automat radiaţi din lista electorală de bază după locul de domiciliu din Moldova. Această radiere va purta un caracter temporar și va fi valabilă doar pentru alegerile prezidențiale din anul curent.

Înregistrarea prealabilă a moldovenilor din străinătate va permite identificarea concentrațiilor majore de alegători în vederea constituirii secțiilor de votare suplimentare.

După finalizarea perioadei de înregistrare, informația privind numărul de cetățeni care s-au înregistrat în străinătate va fi transmisă de către CEC Guvernului Republicii Moldova pentru luarea deciziei asupra necesității deschiderii secțiilor de votare suplimentare în afara misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.

Datele colectate în urma înregistrării prealabile vor fi prelucrate exclusiv pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Acestea vor fi protejate în conformitate cu Legea nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal şi nu vor fi dezvăluite nici unei instituţii de stat din ţară ori de peste hotare, cu excepţia cazurilor stipulate expres de legislaţia în vigoare.

Irina Cofanov

Stagiară

Studentă anul III, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării

Universitatea de Studii Europene din Moldova

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *