Moldovean împușcat în Rusia pentru că vorbea limba română

Un moldovean, în vârstă de 21 de ani, a fost împușcat de către un cetățean rus la Moscova, din motiv că victima comunica în limba română cu iubita sa. Incidentul la avut loc în seara de 8 martie, la ieșirea dintr-un magazin. Din fericire, tânărul a rămas în viață, fiind rănit la un picior. Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md de către fratele fetei, Petru Perdeleanu, transmite realitatea.md.

Potrivit lui, sora sa si iubitul ei făceau cumpărături într-un market, iar un bărbat s-a arătat revoltat de faptul că cei doi discută în limba română.

„Bărbatul le-a reproșat acestora de ce nu comunică în rusă.  Ei i-au răspuns calm, într-o rusă stâlcită, ca să-și caute de treabă, fără să ridice vocea sau să-l înjurei. Iar la ieșirea din market, patriotul în cauză a scos o armă și l-a împușcat în picior pe iubitul surorii mele”, povestește Petru Perdeleanu.

El a mai adăugat că după incident a intervenit poliția, iar întregul eveniment a fost înregistrat de o cameră de supraveghere. Tânărul nu poate merge și a lipsit de la muncă, iar agresorul nu a primit nicio amendă.

Tinerii se află timp de două săptămâni la Moscova.

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *