Liderul Platformei DA Andrei Năstase își atacă vecinii în plină stradă

Liderul Platformei Civice Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase își atacă vecinii în plină stradă. Unul dintre vecinii acestuia s-a plâns la poliție că Năstase l-ar fi agresat și amenințat cu răfuiala fizică. Incidentul a avut loc duminică seara, 4 aprilie, în preajma celebrei case a lui Năstase. Revoluționarul neagă acuzațiile și zice că nu-și aduce aminte așa ceva, chiar dacă incidentul a fost înregistrat la poliție, potrivit TODAY.MD.

Solicitat telefonic, Afanasie Eșanu, vecinul lui Andrei Năstase, a declarat că incidentul a avut loc după ce Năstase i-ar fi blocat accesul automobilului, în drum spre casă.

„Incidentul a avut loc în apropiere de casa mea. Veneam acasă când Năstase mi-a blocat automobilul și a început să mă numească cu diferite cuvinte vulgare. El are unele motive personale, unul din motive fiind faptul că am un litigiu, de care se ocupă o instanță de judecată în Germania, în care este vizat nănașul său, Victor Țopa. Năstase era cu încă o persoană, pe care nu o cunosc, când am vrut să filmez incidentul acesta mi-a sustras telefonul iar ulterior mi l-a aruncat în automobil. Schimbul de replici a fost unul dur, mai mult ca atât acesta ma amenințat cu răfuială fizică pe mine și familia mea”, a declarat Afanasie.

Întrebat de reporterul Today.MD dacă a avut și un schimb de pumni, Afanasie a menționat că au fost doar un schimb de replici dure, cu apucări de guler și era la un pas de a se transforma într-un incident violent.

De altă parte, Andrei Năstase, neagă incidentul, iar când i s-a spus  că există o plângere pe numele său, Năstase a precizat că vecinul său este un provocator dus cu pluta.

„Nu am avut niciun conflict cu nimeni. Da îl cunosc pe Eșanu este vecinul meu, dar nu știu de niciun conflict și nu țin minte să avut ceva cu el, dar voi vorbi să văd și eu despre ce plângere este vorba”,a  specificat Năstase.

Ulterior, liderul platformei a revenit cu un apel telefonic și a comunicat că a încercat să ia legătura cu vecinul, însă acesta nu-i răspunde la telefon, după care a avut grijă să-i transmită un mesaj și totodată a profitat de ocazie să comunice și niște „informații” despre redacția Today.MD. (Pentru a nu fi acuzați de domnul Năstase de lipsă de profesionalism, vom reda cuvânt în cuvânt declarația dumnealui)

„Și el spune că l-am amenințat? El este un provocator de a lui Plahotniuc, pe care îl slujește de la o vreme încoace. El mai este implicat în atacurile raider din 2011, în Republica Moldova și Cipru, dar acesta îi alt subiect, de care trebuie să se ocupe organele competente din Cipru și RM. Nu respectă niște norme normale de convețuire cu vecinii. Toată povestea aceasta este o invenție de a dumnealui și a lui Plahotniuc. Pot să-i zic asta în privat și în public. Nu mă ating de el, sunt povești, dar pot să-i zic că va veni timpul când în Republica Moldova  va fi justiție, și el va sta la pușcărie alături de Plahotniuc pentru atacurile raider. Nu-mi fac eu justiție, că dacă era așa demult eram la pușcărie. Eu sunt un om normal, al demnității, nu un turnător ca el. A turnat oameni nevinoveți, m-a turnat și pe mine, este un turnător” a conchis Năstase.

Năstase a venit și cu un mesaj în adresa redacției Today.md:

„ Today.md? Hoții plătiți de Shor. Fiți decenți nu acceptați banii din miliardul furat. Eu vă zic că Today.MD a primit finanțare de la Shor 300 000 de euro, dar de fapt comandatarul este Plahotniuc și sunteți preucupați să-mi distrugeți imaginea mea și a Platformei”, spune Năstase.

Chiar dacă acesta neagă conflictul care l-ar fi avut cu vecinul său, în acest caz este înregistrată o plângere pe numele lui Năstase la IP.Centru.

Potrivit lui Ion Belibov, șeful IP Centru, plângerea a fost înregistrată iar oamenii legii acumulează materiale pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

„Dacă vinovăția persoanei vinovate va fi dovedită, acesta riscă să se aleagă cu o amendă pentru huliganism nu prea grav, ”a comunicat Belibov.

Este de precizat că anterior liderul Platformei Demnitate și Adevăr a mai avut ieșiri similare, când a numit și a agresat persoane care nu împărtășesc aceleași idei.

Redacția today.md menționează că Năstase nu a vrut să ne ofere detalii despre litigiul din Germania dintre Nașul său de cununie Victor Țopa și vecinul pe care l-a agresat, dosar care, susține victima este și motivul ieșirii nervoase a lui Năstase.

Redacția Today.md îi solicită lui Năstase să aducă dovezi care probează acuzațiile lansate în adresa redacției, în caz contrar today.md îl va acționa în judecată.

Pe de altă parte, s-ar putea că Năstase să aibă grave probleme de sănătate dacă a uitat atît de repede ce s-a întâmplat duminică. De aceea, dacă își cere scuze de la redacție,  today.md îl va ierta pentru calomniile aduse.



 

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *