FOTO/VIDEO: Telefoanele mobile din România anilor 2000

Primul meu telefon. Aparatul ăla pe care nu-mi permiteam să-l folosesc la adevărata lui valoare, şi anume să sun de pe el, ca să devină, în schimb, doar o maşinărie rudimentară de dat bipuri. Se întâmpla prin 2000, când am venit la facultate în Bucureşti şi trebuia să găsesc un mijloc prin care să-i sun pe ai mei, în caz de urgenţă, aka „s-au terminat banii”.

Şi viața chiar era scumpă în vremurile alea, în care chiar şi să vorbeşti în reţea te costa de te rupea. În caz că nu știai, tot în vremea aia exista „sistemul celor trei secunde netaxabile”. Adică aveai fix trei secunde pe care nu le plăteai, timp suficient să transmiţi o jumătate de frază către cel sunat. Pentru ăia mai experimentați exista „codul bipurilor” (unul însemnă Da, două, Nu) sau mesajele, deşi astea puteau fi încadrate mai degrabă la categoria fiţă.

Ca să stabilim adevărul istoric despre anii ăia, am aflat de la Orange că primul meu abonament se numea Dialog Inedit, mă costa patru dolari pe lună și nu avea inclus nimic.

Trist este că eu, cu mintea mea de fată neinteresată de tehnologie, nu am dat prea mare atenţie acelui prim aparat menit să-mi uşureze viaţa, astfel încât astăzi nu aş putea să spun cu mâna pe inimă dacă a fost Alcatel, Siemens sau Motorola. Tot ce ştiu e că pentru a primi telefonul ăla cât jumătate de palmă, mi-am făcut un abonament la pe atunci reţeaua Dialog, pentru care a trebuit să aduc un vraf de acte, inclusiv contractul de casă al părinţilor mei, în original.

 

Partea bună e că există pe lumea asta băieţi pasionaţi de gadgeturi, ba unii chiar enciclopedii ambulante, care știu exact ce telefoane rupeau în România, la începutul erei celularului, ce mare brânză făceau ele şi chiar şi cât costau.

Unul din ei e Andrei, de profesie administrator de sisteme informatice și maestru în istoria telefonului mobil de la noi. Am stat de vorbă cu el, despre vremuri apuse și nostalgii tehnologice.

VICE: Când a început obsesia asta a ta pentru telefoane mobile?
Andrei: Când am aflat eu prima oară de existenţa telefoanelor mobile, erau foarte inaccesibile şi nici nu visam să am unul. Cred că au început să mă pasioneze la primul meu job, prin 2003, când am avut un coleg care se ocupă cu telefoane şi avea tot timpul modelele cele mai noi.

Nokia 5110, fotografie de Ministerio TIC Colombia, via Flickr

Care erau cele mai cool mărci de telefoane de pe la început de ani 2000?
Nokia era baza. Apoi Motorola şi Ericsson. În 2000, se purta Nokia 5110, ăsta era cam cel mai cool telefon, dar era scumpuţ. Fantezia era să fie cât mai mic, iar ăsta era mare. Pe urmă, cool a fost Nokia 3310, destul de mult timp, apoi au apărut niste Ericssonuri cu clapă, destul de şmechere, t28 parcă, la 400-500 de dolari. Bosch 509 şi Bosch 609 se dădeau în 99-2000 la abonament.

Nokia 6210, în dreapta, fotografie de Ricardo Bernardo, via Flickr

Și care erau telefoanele care arătau cel mai cool pe atunci?
Telefoanele erau foarte mari pe vremea aia. Cam ca acum, doar că atunci şmecheria era să ai telefonul cât mai mic. Ca design, cred că ar fi Nokia 6210 din perioada aceea, apoi 6310 prin 2002, dacă nu mă înşel. Era un telefon business, elegant şi ergonomic. Avea o formă frumoasă, chiar sexi aş putea spune. Mai am vreo două acasă, pe care le ţin în stare de funcţionare şi mă mai joc cu ele din când în când.

Telefonul cărămidă sau telefonul cu clapeta: pe care-l preferai?
Telefonul cărămidă, cum îi spui tu, era mai practic. Însă gestul pe care îl făceai când deschideai un telefon cu clapă, ca să răspunzi, atrăgea atenţia asupra ta. Apoi îţi ţineai telefonul împins în ureche cu un deget şi cotul ridicat cât mai sus şi vorbeai în gura mare, să fii sigur că află toată lumea afacerile tale importante.

Cât a costat primul tău telefon?
A fost un Motorola d520, în 2001, pe care mi l-a dat maică-mea când şi-a luat ea altul la abonament. Era deja foarte vechi la vremea aia, model din 1998. Să zic că făcea cam 20-30 de dolari. În afară de telefoane şi mesaje, nu făcea nimic, nu avea nici ceas.

Ce telefoane ai mai avut de atunci şi ce ai de zis despre ele?
Următorul telefon a fost un Siemens c25 şi mi se părea super tare că, pe lângă faptul că era mic, avea ceas şi alarmă. Şi puteai să compui nişte ringtonuri după un algoritm foarte complicat şi reţete de pe net, trebuia să fii un mini geniu ca să faci asta. Şi să ai net, care era o problemă destul de mare.

Siemens c25, al doilea din stânga. Fotografie via Wikimedia Commons

Apoi am avut un Nokia 3210, un telefon pe care nu-l ţinea bateria decât o zi, pentru că îl luasem defect de la cineva. Chestia asta cu bateria de o zi era o mare ruşine la vremea respectivă, deşi acum e ceva normal. Toată lumea avea 3310, care era un fel de Apex al telefoanelor mobile, dar era cam o sută de dolari la băieţii şi nu mi-am permis.

Ai stat și fără telefon?
Da, o vreme, dar făceam combinaţii cu calculatoare şi trebuia să pot fi sunat pentru că altă metodă de contact nu prea era, aşa că mi-am luat pe credit de la Flanco sau Altex un 6230i. Am dat pe el 1 500 de lei, în condiţiile în care eu câştigam cinci sute pe atunci. Am plătit rate un an. Ăsta avea ecran color, card de memorie, sunete polifonice, puteam să ascult mp3-uri, ceea ce mi se părea the ultimate shit, plus că avea un difuzor şmecher şi puteam să ascult muzică afară, când beam bere în faţa blocului.

Nokia 6680, primul din dreapta. Fotografie de Antti Kultanen, via Flickr

După ăsta am avut un Nokia 6680, era clasa business şi mă simţeam super şmecher pentru că numai managerii aveau aşa ceva. Modelul ăsta avea net, era super scump, dar nu prea aveam la ce să-l folosesc, însă avea aplicaţii pe care mi le puneam de pe calculator şi un super player de mp3-uri. Telefonul ăsta trăieşte şi astăzi, i l-am dat unui moşuleţ, care l-a folosit de când i l-am vândut, în 2007, până anul trecut când s-a stricat. I l-am reparat şi-l foloseşte în continuare.

Când ai avut primul telefon cu camera video?
Nokia n93i. Avea ditamai camera şi filma super profi, era un telefon mare pentru vremea lui, cu wi-fi. Dar love of my life este Nokia n95, aka the iPhone killer. Pe vremea aia tocmai apăruse iPhone 1, care în afară de ecran şi internet nu avea nimic pe lângă asta. Nokia n95 avea dublu slide cu butoane separate pentru comenzile audio-video, cablu TV out, GPS care chiar mergea, accelerometru, o grămadă de aplicaţii. Şi, cea mai tare chestie: avea două difuzoare, deci se auzea stereo, fără să distorsioneze, ceea ce îl făcea ideal pentru băutele noaptea târziu în bucătărie sau cele din faţa blocului. În ambele ocazii vrei să auzi muzica rezonabil, dar să nu deranjezi vecinii. În bucătărie, îl băgam într-un borcan mai mare sau o vază şi se auzea beton!

Care a fost primul tău telefon cu touch?
Nokia N8, în 2010. L-am păstrat, e o bijuterie. Cameră de 12 mega pixeli, carcasă din aluminiu anodizat, sunet excelent şi cea mai tare chestie din lume: emiţător FM. Puteai să emiţi FM, pe o rază de zece metri, muzica din telefonul tău. Mi-aduc aminte că am fost într-un team building şi şoferul autocarului asculta Kiss FM. Am început să emit pe aceeaşi frecvenţă şi am pus muzică din telefon, ceva hiphopăreala de-a mea. Şoferul nu ştia ce se întâmplă şi a început să umble la butoane… Iar după ăsta, mi-am luat telefonul pe care îl am acum, tot Nokia.

Cum ar arăta un top 10 all time al telefonelor, raportate la ce ştiau ele să facă pentru vremurile alea?
1. Nokia 5110, an 1998
2. Nokia N95, an 2007
3. IPhone 1, an 2007
4. Nokia 3210, an 1999
5. Nokia 6310i, an 2002
6. Nokia e61, an 2005
7. Motorola Razr, an 2004
8. Sony Ericsson T68i, an 2002
9. Nokia 6600, an 2003
10. Nokia 6230i, an 2005

Raţionamentul meu este următorul: cele mai influente telefoane din perioada 2000 – 2010, relevante pentru piaţa din România, iar anul este cel al lansării, modele fiind atât business, cât şi de uz personal. Oricum, dacă aveai telefon din clasa business erai boss, chiar dacă tu nu aveai serviciu. Aşa o ardeau românaşii, cel puţin pe la mine prin Pantelimon.

sursa: vice.com

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *