FOTO: Satul în care femeile nasc câte doi, trei şi patru copii odată

Migraţia avansată din localităţile Republicii Moldova a ocolit satul Verejeni din raionul Teleneşti. Aici majoritatea din cei care pleacă la munci peste hotare se întorc acasă şi construiesc case, întemeiază familii şi nasc copii. Localitatea este cunoscută prin faptul că femeile aduc pe lume câte doi, trei şi patru copii odată. Mândria satului însă nu e susţinută în niciun fel de stat, pentru că încă nu sunt elaborate politici pentru susţinerea mamelor care aduc pe lume mai mulţi copii printr-o naştere. Locuitorii şi medicul de familie, Silvia Vitrilă, susţin că aceasta se datorează factorului ereditar transmite, Jurnal de Chișinău.

Aliona Cazacu cu fiicele gemene Valeria si Irina

Aliona Cazacu şi gemenele sale, Irina şi Valeria

La Verejeni sunt femei care din generaţie în generaţie au gemeni în familie, adică bunica, mama şi fiica au născut gemănări. Bucuria de a avea câte doi, trei, patru copii dintr-o sarcină provoacă şi fericire, dar şi multe griji. Nesusţinuţi de stat pentru faptul că cresc mai mulţi copii odată, părinţii duc singuri greul acestei fericiri enorme cu speranţa că fiecare copil este un dar de la Dumnezeu.

13071703_1099236223474625_1917080058831082953_o

Viorica Burlacu şi fiicele sale gemene, Victoria şi Andreea

Râs cu plâns şi cu gemeni

Am ajuns la Verejeni pe la prânz. Plin de forfotă, satul mirosea a flori de liliac, a lalele, a vopsea şi fum. Gospodarii făceau ordine prin curţi, grădini şi drum. La puţin timp de mers pe uliţele satului, am întâlnit-o pe Aliona Cazacu (31 de ani), care ducea un căruţ duplex. Venea cu gemenele ei, Irina şi Valeria, de la cimitir, unde făcuse curat la mormintele rudelor. Radia de fericire când am întrebat-o despre copii. „Am un băiat acasă în vârstă de opt ani şi aceste două fetiţe, de zece luni”. Îmi spune că la prima consultaţie medicală i s-a spus că va avea un copil, la a doua, făcută la Moscova, a aflat că va avea gemeni. „Plângeam de bucurie”.
Pe linia ambilor soţi Cazacu sunt gemeni. Femeia spunea că până la jumătate de an a cumpărat pentru fetiţe lapte praf, după care a trecut la lapte de vacă, terciuri, supe. De la stat primeşte indemnizaţia de 440 de lei lunar de copil. Niciodată nu a primit vreun ajutor social, deşi nu are un venit lunar stabil. „Stăm la părinţi. M-am adresat, dar ajutor social nu ne dau pentru că zic că trăim bine. Soţul lucrează la Moscova”, ne-a relatat ea.

13040984_1099233786808202_6261999215988074154_o

Parascovia Iapără şi trepleţii Felicia, Sorina şi Bogdan

Îl întâlnesc pe Iurie Popa care ne spune că familiile care au gemeni, tripleţi şi cvadrupleţi „sunt din sămânţă de răzeşi, fac băieţi şi fete multe. Şi pe linia noastră de rudenie sunt gemeni. Asta e de la Dumnezeu. Îi văd pe toţi la împărtăşit, la biserică”, ne-a mărturisit bărbatul care ne-a îndrumat cum să ajungem la familiile tripleţilor şi cvadrupleţilor.

„Doi câte doi” ai lui Burlacu

„La a patra naştere i-am născut pe gemenii Valerica şi Tudor (14 ani), iar la a cincea – pe Andreea şi Victoria (5 ani). Şapte copii am de toţi”, îmi spune Viorica Burlacu, mama gemenilor „doi câte doi”, care, la rândul ei, are un frate geamăn. Are şi o soră, Ana, care, la fel, a adus pe lume gemeni, două naşteri câte doi copii.Mi-a spus că a mai primit macaroane şi ceva de mâncare de la un ONG, dar de la stat n-a primit nici un ajutor social. Motivul fiind că trăieşte bine, deşi soţul lucrează ocazional la construcţii. „Am maşină de spălat, frigider, dar cum să trăiesc fără acestea? Şi aşa fac cu cazanele mâncare!”, spune Viorica Burlacu.

 

Tatiana Golban, asistent medical şi  Silvia Vitrilă, medic de familie

Asistenta medicală Tatiana Golban (stânga) şi medicul de familie Silvia Vitrilă (dreapta)

Tripleţii şi cvadrupleţii, dintr-o mahala

În familia lui Gheorghe şi Parascovia Iapâră (25 de ani) cresc patru copii, apăruţi din două naşteri. Prima fetiţă e Patricia (5 ani) şi tripleţii (2,6 ani) – Sorina, Bogdan şi Felicia, sunt născuţi la maternitatea din Orhei. „Din partea mea sunt femei care au născut gemeni”, îmi povesteşte ea. „La ultrasonografie ne-au spus că am gemeni, iar la naştere erau deja trei. Stresul şi nevoile au făcut ca să-mi dispară laptele matern.” Potrivit Parascoviei Iapără, după naşterea tripleţilor a primit un ajutor financiar de la consiliul raional Teleneşti, primăria satului. Deşi familia Iapără nu are casă proprie şi nici un venit stabil lunar sau ajutor de la stat, nu se plânge. „Stăm la socri. Soţul lucrează ocazional la construcţii pentru ca noi toţi să mâncăm. Asta e realitatea”, îmi mărturiseşte mama tripleţilor.

Ea are o dădacă plătită de autoritatea publică raională.„Ajutorul social ni s-a refuzat. Au venit acasă şi au spus că avem frigider, maşină de spălat automată. De trei ori am scris cerere şi de trei ori ni s-a refuzat. Dar mă gândesc: dacă ieşim în drum, atunci ce avem?”.

Primăria satului Verejeni, raionul Teleneşti

Primăria satului Verejeni

40 de naşteri faţă de 40 de decese

Potrivit asistentei sociale de la primăria satului, Angela Prisăcari, în sat într-adevăr sunt mulţi gemeni, dar tripleţii născuţi în 9 septembrie 2013 şi cvadrupleţii din 15 februarie 2014 sunt primii în sat. „Tatăl cvadrupleţilor născuţi la Orhei în 2015, concepuţi natural, este de la noi din sat, de-a lui Mârzenco”, ne-a relatat funcţionara.

Angela Prisăcari spune că, în prezent, nu sunt elaborate politici de susţinere a familiilor care au gemeni, tripleţi, cvadrupleţi, „Pentru aceşti copii sunt aceleaşi indemnizaţii. Facilităţi ieşite din comun nu au”. La Verejeni locuiesc 3100 de oameni. „Migrează lumea, dar se întoarce înapoi”, îmi spune funcţionara.

Teren de joacă, Verejeni, Teleneşti

„Pentru ei copiii sunt totul”

Asistenta medicală Tatiana Golban spune că tineretul lor rămâne în sat. „ Aici sunt familii tinere cu 3, 4 copii. Avem ani de-a rândul multe naşteri cu gemeni”, susţine ea. În familia Străjescu, cresc cvadrupleţii – Ion, Andrei, Lenuţa şi Cristina (2,2 ani). Părinţii micuţilor erau la deal, puneau cartofi. „Ei nu cumpără de la maşini, nu stropesc. Vor să-şi hrănească copiii natural”, ne-a mărturisit dădaca Ludmila, care spune că le este greu părinţilor, dar se descurcă. „Pentru ei copiii sunt totul”, ne-a mai spus ea.

Veniţi de la deal, cum au intrat în camera micuţilor, aceştia s-au aruncat în braţele mamei şi tatei. „Trăim dintr-un ajutor social de circa 1500 de lei lunar şi pensia de invaliditate a unuia dintre copii, de 473 de lei şi ce ţinem pe lângă casă. Din banii primiţi cumpărăm carne de vită pentru copii şi ce le mai trebuie”, ne spune Ana Străjescu. Îşi alintă copiii cum pot, tatăl cvadrupleţilor, Afanasie Străjescu, s-a lăudat cu un cărucior meşterit manual, din lemn, cu care scoate micuţii la plimbare, fiecare din ei având locul lui.

Medicul de familie, Silvia Vitrilă, explică naşterea gemenilor, tripleţilor ca ceva ereditar. Acum în sat sunt 42 de copii care au vârsta până la un an, dintre care două perechi de gemeni. „Avem 20-25 de gravide şi, anual, se nasc câte 38-40 de copii, dar tot atâţia oameni mor”, ne-a spus Vitrilă.

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *