Cea mai stupidă greșeală pe care o poate face o mamă

Nimeni nu se naște învățat, iar rolul de părinte este unul atât de complex încât nicidodată nu vom putea spune că vom ști care este cea mai bună soluție pentru o anumită situație. Nu de puține ori se întâmplă să greșim, dar cu toții învățăm din greșeli.

La început de drum, orice părinte poate face lucruri pe care apoi să le regrete. Iată una dintre cele mai frecvente greșeli pe care o mamă le poate face:

Copilul meu a dormit pentru prima dată de când s-a născut o noapte întreagă. Dar spre deosebire de multe mame care împărtășesc această premieră ca pe o minune, eu nu pot să sar în sus de bucurie, așa cum ar fi trebuit.

Asta pentru că în noaptea trecută am făcut cea mai stupidă greșeală pe care o poți face atunci când copilul doarme. Am așteptat să se trezească.

Până ieri, fetița mea de patru luni nu a dormit niciodată o noapte întreagă. Ba dimpotrivă. Abia apucam să ațipesc că imediat scâncetul ei se auzea precum o alarmă și mă duceam să o liniștesc, bâjbâind prin intuneric în jurul pătuțului pentru a găsi suzeta care îi căzuse, pentru a i-o băga din nou în gură. De cele mai multe ori adormea după ce făceam asta, fără să mai fie nevoie să o pun la sân.

Unele nopți au fost mai bune decât altele, iar perioada ei de somn a devenit mai lungă treptat-treptat.

Noaptea trecută a fost noaptea victorioasă.

Am reușit să o adorm într-un final la ora 22, asta după ce mă chinuisem încă de la ora 20.30 să o pun în pătuț, așa cum era rutina.

După ce a adormit, ar fi fost normal să urmez cel mai bun sfat ”să dorm atunci când copilul doarme”. Dar m-am gândit să mă folosesc de timpul acesta pentru a face tot ce era necesar pentru ca locuința mea să funcționeze. Am strâns rufele, am pregătit ce era nevoie pentru mâncarea de a doua zi, am plătit factura la lumină.

Cu toate astea, parcă nu eram încă frântă, așa că m-am proțăpit în fața computerului. Aveam câteva termene limită pentru niște lucrări și voiam să le trimit. După ce am făcut și asta era trecut de ora 23. Știam că micuța mea trebuie să se trezeacă la miezul nopții, așa că în loc să mă bag în pat lângă soțul meu, am scos puțin cățelul afară.

M-am întors în câteva minute și din greșeală am trântit ușa. Zgomotul a fost mult mai mare decât m-aș fi așteptat. M-am gândit că asta cu siguranță a trezit-o. Ei bine, nu a fost așa. Dar sigur zgomotul a scos-o din somnul acela profund, așa că probabil în câteva minute va scânci, mi-am zis. M-am așezat pe canapea și m-am uitat un pic pe Facebook, așteptând cu urechile ciulite. Și am așteptat. Era deja 12.30. Nu se auzea nimic. Mi-am zis că a trecut peste trezitul de la miezul nopții. Mai urmează o repriză de somn. Eram impresionată, dar nu prea optimistă, parcă nu-mi venea să cred.

M-am dus în în baie și m-am uitat în stânga și-n dreapta. Am găsit o mască drăguță de față, dar m-am răzgândit. Eram convinsă că imediat după ce mi-o voi aplica va începe să plângă. Au mai trecut 30 de minute. Eram deja foarte obosită și ideea de a mă băga în pat și a închide ochii mi se părea una foarte bună. Totuși, în ciuda oboselii, nu eram genul care să adoarmă imediat. Din experiența ultimelor patru luni, știam că să ațipești puțin era mai rău decât să nu dormi deloc.

Așadar, în loc să mă culc, m-am uitat la un episod din ”Unbreakable Kimmy Schmidt”. Deja sânii mei începuseră să curgă. Ar fi trebuit să aibă activitate deja până la această oră, așa că de frică să nu fac vreo formă de mastită, m-am muls. Din cauza sunetului pompei mi se părea că aud copilul plângând, așa că o opream la fiecare câteva minute încercând să-mi aud fiica.

În acel moment am început să devin agitată. Nu e normal, mi-am zis. Dacă nu respiră? Oh, Doamne, trebuia să verific până acum dacă respiră sau nu! Dacă nu a respirat normal în tot timpul ăsta și eu m-am învârtit prin casă și m-am uitat la un episod așa de vechi că toată lumea l-a și uitat deja.

Aproape că am fugit în camera ei, am deschis ușa atât de încet și silențios de parcă eram o ninja. Știam în adâncul sufletului că voi ajunge lângă ea și voi găsi un copil care va respira absolut normal.

Am stat și m-am uitat fix la burtica ei să văd cum respiră. Mi-am dat seama că inspiră și expiră perfect normal. Am ieșit cu mare grijă din cameră și m-am uitat la ceas. Era 3.07 dimineața.

Într-un final m-am băgat în pat. Dar în loc să dorm, am stat și am analizat timp de două ore variantele: a) să profit de timpul rămas și să adorm până nu se face deja dimineață și voi fi nevoită să o iau de la capăt; b) să mai stau puțin pentru că oricum se va trezi în orice moment. E o chestiune de câteva clipe, mi-am zis.

În jurul orei 5 am încetat să mai răspund la email-uri de pe telefon pentru că eram prea obosită. După vreo douăzeci de minute, fiica mea a început să plângă în hohote. Se trezise din cel mai lung somn al ei de când se născuse.

Fetița mea reușise. Dormise o noapte întreagă. Dar eu nu. Cea mai odihnitoare noapte din cele patru luni ale ei de viață a fost cea în care eu am făcut cea mai stupidă greșeală pe care o poate face un părinte începător, mai mare chiar decât faptul că m-am gândit la un moment dat să-i scot un muc din nas cu penseta.

Deci, morala acestei nopți albe este una singură, care este pe buzele tuturor: dormi atunci când doarme copilul!

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *