Caz șocant în Cahul! O elevă a fost violată de profesorul de anatomie

O tânără în vârstă de 16 ani, elevă a unui colegiu profesional din raionul Cahul, susţine că a fost violată de un profesor de 58 de ani. Că fata a fost abuzată sexual o confirmă şi expertiza medico-legală, spun poliţiştii din Cahul. Acuzatul, care pledează nevinovat, a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore.

Eleva vorbeşte cu oroare despre momentele prin care a trecut în ziua de doi februarie, notează jurnal.md.

„Eu i-am povestit tema pentru acasă. El a venit pe la spate şi a început să mă mângâie pe umeri. Eu i-am spus să mă lase, să nu-şi permită, ştiam că se dă la fete. După asta a mers şi a încuiat uşa. Eu am încercat să ies, dar m-a ţinut. Mi-a zis nici să nu încerc să strig, pentru că toţi elevii sunt plecaţi”, povesteşte ea.

Minora a ţinut totul în taină mai bine de o săptămână, pentru că, spune ea, îi era ruşine de ce i s-a întâmplat. Până la urmă a decis să-i povestească unui prieten, iar acesta a convins-o să le spună şi părinţilor.

„A venit cu lacrimi în ochi, m-a cuprins şi mi-a zis: Mamă, trebuie să-ţi spun ceva, dar să nu ştie nimeni. M-a luat de mână, a început să tremure şi să plângă. Mi-a zis că profesorul de anatomie a făcut ceva cu ea… Sunt distrusă din cauza durerii pe care o am. Eu nu trăiesc, copilul meu nu mănâncă, viaţa s-a oprit. Voi lupta pentru dreptate. Aşa ceva nu ar trebui să se întâmple. Noi trimitem copiii să înveţe, dar nu să-şi bată joc de ei acolo”, povesteşte mama Elenei.

Poliţia din Cahul spune că expertiza medico-legală a confirmat faptul că adolescenta a fost violată, chiar dacă din ziua violului până în ziua în care a fost examinată trecuseră două săptămâni.

Administraţia colegiului profesional afirmă că profesorul cercetat pentru viol a avut până acum un comportament exemplar.

„Aşteptăm să vedem care vor fi rezultatele acestei anchete. În funcţie de rezultate, vom lua şi măsurile respective pentru ca să apărăm interesele studentei noastre. Profesorul de anatomie s-a manifestat ca un profesionist la obiectul pe care îl predă. La comportament nu am avut abateri”, a declarat pentru Jurnal TV directorul adjunct al colegiului, Vasile Coteţ.

​Dacă va fi găsit vinovat, profesorul riscă până la 12 ani de puşcărie.

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *