ACUZAȚII GRAVE! Fost deținut: „Iarmenco a privatizat izolatorul!”

**La solicitare, pentru securitatea fostului deținut, numele nu va fi afișat.

Foștii deținuți ai Izolatorului de Detenție Provizorie al Direcției de Poliție Chișinău scot la iveală detalii privind ilegalitățile săvârșite de fostul șef al izolatorului, Eduard Iarmenco. Potrivit unei declarații, oferită de către un fost deținut, Iarmenco și-ar fi bătut joc de deținuți, pe perioada activității sale din cadrul instituției.

Eduard Iarmenco a ieșit la pensie în data de 07.06.2019. Potrivit sursei, Iarmenco, datorită influienței nașului său, Silviu Mușuc, ar vrea să se reangajeze în fosta funcție de șef al izolatorului.  Potrivit legii, Iarmenco nu poate reveni în funcția deținută anterior, deoarece a ieșit la pensie. În pofida multiplelor ilegalități care ar fi fost comise de fostul șef al izolatorului, se presupune că s-ar încerca totuși reangajarea acestuia în cadrul instituției.

În urma acestor informații a fost sesizat ministrul de interne, șeful IGP, precum și mai mulți deputați.

Redacția creatistik.com a primit un apel înregistrat, în care fostul deținut povestește experiența grea prin care a trecut.

AUDIO

 

Doamna din imagini a protestat în fața Direcției de Poliție Chișinău, exprimându-și nemulțumirea față de intenția șefului adjunct al instituției de a-și aduce finul înapoi.

VIDEO

 

Potrivit sursei, mai există dovezi care ar arăta ilegalitățile fostului șef al izolatorului Direcției de Poliție Chișinău.