A încălcat LEGEA, dar se vrea om al LEGII!

Iarmenco Eduard ex-șef al izolatorului de detenție provizorie a direcției de poliție a municipiului Chisinău face tot posibilul de a ajunge în funcția de șef a izolatorului de la care la data de 07.06.2019 s-a pensionat.

La moment pe Iarmenco Eduard sunt mai multe plângeri depuse pe ilegalitățile comise de el, dar necătând la faptul dat, conducerea IGP MAI și angajații DIA a IGP MAI vor să-l numească pe în funcție.

Iarmenco Eduard este cel care a furat câinele de la izolator care a fost adus acolo de șeful adjunct Sergiu Begal dar Iarmenco l-a furat și l-a dus la stâna socrilor sa păzească oile, tot Iarmenco este cel care a mușamalizat cazul violului unei persoane deținute de gen femenin care era reținută pentru 72 ore și a fost abuzată sexual de doi angajați a izolatorului, despre aceasta Iarmenco a aflat și a mușamalizat acest caz.

AUDIO

La moment se examinează mai multe plângeri depuse pe Iarmenco, una este chiar examinată și la control la comisia securitate naționala și ordine publica a Parlanentului, necatând la aceasta Iarmenco este favoritul celor de la IGP MAI.

La ziua de astăzi concursurile se fac doar numai de fațadă. dar in realitate locul deja este pregătit așa cum este pregătit pentru Iarmenco la funcția de șef al izolatorului .

Pina la ziua de astăzi Iarmenco nu și-a luat lucrurile persoanale din izolator când a plecat la pensie, asta demonstrează cu certitudine ca el va fi cel care va câstiga concursul , dar dacă cei de la IGP MAI vor merge peste capuri și vor numi in funcție acest personaj Iarmenco Eduard atunci doamna Maria Olar care a avut de suferit in urma acțiunilor lui Iarmenco nu va înceta de a protesta in fata IGP MAI și Direcției de Poliție și MAI solicitând demisia șefilor IGP MAI Evghenii PITERSCHII , Șefului Directiei de Poliție Marin GARAZ și ministrului Andrei NASTASE .

Maria OLAR a depus mai multe plângeri pe Iarmenco Eduard spre examinare și la SPIA MAI și la Procuratură . Din surse de încredere Iarmenco dorește sa revină in funcție pentru a se răzbuna pe unele persoane inclusiv și pe un subaltern de al sau care activează in izolator și a dat depoziții împotriva lui Iarmenco Eduard .

Câte au fost promise de noua guvernare ca nu vor ajunge in funcții cei care pe timpul regimului Plahotniuc au comis ilegalitați dar la ziua de azi se vede ca banii care i-a achitat Iarmenco 5000 euro pentru a ajunge in funcție o sa-l facă gospodar pe acest Iarmenco adică cel care a luat bani de la Iarmenco l-a asigurat ca ultimul va ajunge cu orice preț in funcție.

CITESTE SI:

http://protv.md/actualitate/pazea-politia-dar-acum-pazeste-oile-un-om-al-legii-a-furat-un—1517161.html?fbclid=IwAR2POujKsUFDTIlluTc8yVL0gG3pmwHByishNA3lXFBBKyipNbsYwkeYZ6c

 

/VIDEO/ Abuzurile în izolator continuă? Încă doi deținuți îl acuză pe Iarmenco de rele tratamente

 

/VIDEO/ Dezmăț în izolator? Doi polițiști sunt acuzați că ar fi făcut sex cu o deținută, în izolator