8 poziţii sexuale aparent imposibile, testate în viaţa reală!

Sexul este o parte extrem de importantă într-o relaţie, dar nu definitorie. În timp, se întâmplă să te plictiseşti de anumite poziţii şi începi să te gândeşti la unele fanteziste. Decât să-ţi dai corigenţa pe partener, mai bine ai reflecta la unele care vă avantajează pe amândoi şi pot fi puse în practică.

Dacă ai studiat Kama Sutra, s-ar putea să-ţi mai aduci aminte de câteva, dar vei rămâne surprins cât de multe poţi să faci pentru o partidă de sex reuşită, chiar şi dement de fantezistă. Iată opt poziţii de sex, aparent imposibile, testate în viaţa reală!

8. Podul
Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat. Astea, pe vremea când erai la grădi. Acum, ca matur, nu-ţi mai permiţi să se dărâme podul, asta dacă ne referim la poziţia numită „podul.” Şi dacă tot fac o comparaţie cu jocurile copilăriei, este vorba despre podul de sus. Dacă te uiţi la poziţie, îţi dai seama că partenerul tău are nevoie de ore bune de gimnastică sau yoga, altfel nu va rezista prea mult. Aşa că pentru fantezia asta trimite-l la sală! Cea de sport, nu de mese. E greu de crezut că vei avea o partidă de sex reuşită în această poziţie, dar dacă te consideri unul dintre eroii din Avengers, atunci, încearcă.
pozitia-podul

7. Piciorul desfranat
Poate nu e cea mai senzuală denumire a unei poziţii, dar descrie perfect modalitatea prin care vrei s-o faci. Faţă de „pod”, asta chiar e umană şi nici nu e necesar să ai în palmares titlul olimpic la gimnastică. Aici, partenera ta trebuie să fie elastică. Poate ai noroc şi vrea să testeze. Dacă s-a uitat şi la filme cu Van Damme, arată-i că eşti unul dintre băieţii ăia buni, altfel îţi poate da un picior în cap de te lăţeşte.
pozitie-desfranata

6. Elicea
Aceasta sfidează bunul simţ şi logica, dar dacă nu le ai, poţi încerca. Ştii ce face o elice, se învârte. Mi-e greu doar să mă gândesc la un titirez, dar să mai şi încerc să fiu unul! Nu îţi imagina că trebuie să te învârţi cu tot corpul, aplică varianta umană, mişcări din bazin. Opturi, frate!
pozitia-elicea

5. Barca cu vasle
Nu e ca vâslitul în Cişmigiu sau în Herăstrău. E mult mai greu. Trebuie să vă ţineţi de mâini, dar nu te transforma într-un remorcher. Alegeţi şi o suprafaţă ceva mai alunecoasă, să vă ajute corpul pentru o frecare mai uşoară. Nu e recomandată celor care termină greu, altfel pulpele voastre vor arăta ca şi cum aţi fi stat la soare fără factor de protecţie o zi întreagă.
pozitia-vasle

4. Foarfeca suspendata
La prima vedere, poziţia pare desprinsă din filmele cu James Bond, deşi nu ar aprecia nimeni o astfel de scenă. E sub demnitatea lui de mascul feroce. E nevoie ca prietena ta să aibă braţe puternice, iar tu să mânuieşti bine o foarfecă. S-ar putea ca partenera să creadă că o pedepseşti, iar efortul este considerabil. E ca şi cum ar face o flotare într-o mână. Ai grijă să nu o scapi!
pozitie-foarfeca

3. Alunecare de teren
În sfârşit, una care pare la îndemână. Pentru niciunul dintre parteneri nu e un chin fizic. „Alunecare de teren” pare o denumire catastrofică, dar cred că eşti în stare de un foraj de suprafaţă sau de mică adâncime. Pentru straturile mai adânci ai nevoie de un sfredel puternic şi lung.
pozitie-alunecare

2. Supernova
Trebuie să stai bine cu spatele şi să-ţi placă un pic de tortură, strict pentru plăcere. Un mic masochism. Problema va fi cu fluxul tău sanguin. O partea a corpului va fi mai sus decât cealaltă. Adică, ai grijă să nu-ţi vină sângele în cap. Şi nici să nu-ţi curgă, dar ştii povestea, braţul drept ridicat pentru nara stângă şi cel stâng pentru cea dreaptă. Evident că de la mişcare vei ajunge pe jos, aşa că trebuie să refaci poziţia, dar ştiu sigur că vei continua de acolo de unde ai rămas.
pozitia-supernova

1. Maimutareala
Privind poziţia, mai bine ar fi fost să se numească „lăcusta”. Ar părea că sunt avantaje numai pentru ea. Dacă oboseşte, se poate odihni chiar pe picioarele tale, care-i vor ţine loc de fotoliu.
Majoritatea poziţiilor, extrase dintr-o carte, probabil vor rămâne la capitolul fantezie şi chiar glume proaste pentru a vedea dacă cineva ar fi atât de prost să le încerce. Totuşi, fantezia este nelimitată, la fel ca prostia. Uneori, pentru o fantezie merită să fii prost!
pozitia-maimutareala
sursa: urbology.ro

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *